”Strigoii, numiţi în Banat şi strigoni, şi strigele, strigoaiele sau strigoaicele, numite în Banat şi strigoane, sunt, după credinţa şi spusa românilor de pretutindeni, de două feluri, şi anume: unii mitici, iar alţii reali. Cei mitici sunt un fel de spirite necurate şi rele, cari numai rar când se arată oamenilor în chip omenesc; cei reali însă au chip omenesc, ca toţi oamenii, şi petrec împreună cu aceştia până la moarte, iar după ce mor se prefac şi ei în strigoi şi strigoaice adevărate, adecă în spirite rele, dacă, când se înmonnântează, nu se împlântă în mormântul lor un par, care să ajungâ până în corp şi să le străpungâ inima.
Strigoii şi strigoaicele în chip omenesc se pot cunoaşte dintre ceilalţi oameni pe aceea că au coadă, adecă vârful spinării lor e prelungit în formă de coadă'. Strigoaicele cu chip omenesc se destinează încă înainte de naştere ca să fie strigoaice. „Sunt însă şi de acelea strigoaice, pe cari moaşa le ridică la acest rang de loc după naştere, rostind cuvintele: «Tu să fii strigoaică de lapte, tu de furcă, tu de sapă, tu de mătură, tu de secere», şi aşa mai departe. Şi pe care a făcut-o moaşa strigoaică, strigoaică rămâne în veci şi pururea. Cele mai primejdioase însă dintre toate strigoaicele sunt cele furătoare de lapte.”
Simion Florea Marian, Mitologie românească
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu