Pagini

luni, 13 februarie 2012

Ficțiunea literaturii

“Dacă admitem că trăsătura distinctivă a literaturii este “ficţiunea “ sau “imaginaţia “, atunci când vorbim despre literatură ne vom gândi la Homer, Dante,  Shakespeare, Balzac, Keats mai degrabă decât la Cicero sau Montaigne, Bossuet sau Emerson. Desigur, vor exista şi cazuri – limită, opere ca Republica lui Platon despre care ar fi greu să tăgăduieşti că posedă, cel puţin în marile mituri, pasaje de “invenţie” şi “ficţiune”, dar care rămân în primul rând opere filozofice”. Această concepţie despre literatură este descriptivă: ea nu se referă la valoarea operelor. Din această pricină, numeroase opere pot fi clasate după conţinut şi revendicate de mai multe genuri şi mai multe curente, pornindu-se de la premiza că ele pot fi analizate din punct de vedere stilistic, estetic, al compoziţie, etnografic. Lor le lipseşte însă calitatea de a fi ficţiune şi din această pricină pot fi contestate.” Este de dorit ca să se facă deosebire între clasarea unor lucrări în domeniul artei şi evaluarea lor.
“Prin urmare există două istorii, separă apele G.Călinescu : istoria fenomenelor reale şi istoria fenomenelor fictive sau artistice. Aceste două istorii nu se deosebesc fundamental între ele. Singura deosebire este că faptele isorice sunt evidente, în vreme ce faptelor ficţiunii trebuie să le dovedim realitatea artistică”.[1]


[1] G.Călinescu, Tehnica criticei şi a istoriei literare, în Principii de estetică, Bucureşti, Editura Fundaţia pentru Literatură şi Artă, 1939, pag.106

Niciun comentariu: