Pagini

luni, 13 februarie 2012

Când și cum se respectă canonul literar

  Istoria literaturii cunoaşte lungi epoci în care o operă literară era acceptată dacă respecta anumite canoane, dacă putea fi raportată la un scriitor clasic, dacă imita cu talent un autor de necontestat. Această concepţie a ţinut în loc o bună bucată de timp dezvoltarea literaturii, fiindcă arta nu poate exista în afara originalităţii. Originalitate care nu poate fi nici ea un criteriu în sine, întrucât poţi scrie o operă literară originală şi ea să nu aibă valoare. Pentru o dreapta judecată, este bine să introducem în discuţie şi criteriile istoriei literare. Sunt epoci în dezvoltarea unei literaturi naţionale când traducerile au o rol important. Alte epoci, care au consumat procesul de sincronizare au toate motivele să pretindă creatorului originalitate. De altfel, este greu să se atribuie cuiva calificativul de creator dacă el nu probează timbrul personal.

Niciun comentariu: