„La înţelegerea operei lui Brâncuşi se ajunge prin treptele unei cunoaşteri ascensionale, în care fiecare treaptă e o despuiere, o dezbrăcare a simţirii din falsele podoabe ale cunoştinţei logice cu care Omul, crezând că o înfrumuseţează prin veacuri, nu a făcut decît să o denatureze.
Opera lui Brâncuşi, cu toate că nu face parte din estetismul ermetic al unor Mallarmé, Valéry ori al unui Barbu, sau din noua şcoală în care trebuiesc amintite numele lui G. Apollinaire, Max Jacob, Erik Satie, James Joyce — toţi contemporani şi prieteni ai lui Brâncuşi —, cîţiva suprarealişti şi mai ales acest Tristan Tzara, născut în România —, opera lui Brâncuşi nu-şi aparţine decît sieşi, ea însăşi fiind o şcoală, şi el, Brâncuşi, părintele spiritual şi pontiful ei.
Să trecem la Brâncuşi — omul.
Putem spune că într-o măsură e al nostru, al Craiovei, căci, cu toate că e fiu al lui Radu Brâncuşi, moşnean din Hobiţa, în Gorj, el din Craiova o va lua din loc.”
V.G. Paleolog
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu