„Pentru mulţi din noi, ceva frumos înseamnă ceva plăcut. Indiferent dacă plăcerea e senzuală ori spirituală, interesată ori dezinteresată, valoarea estetică ne apare ca un fenomen stenic, înălţător, o emoţie pozitivă, o contemplaţie însoţită totdeauna de o nuanţă de agreabil.
Frumosul, în mod comun, se prezintă ca o categorie a voluptăţii: voluptatea armoniei, a unei ordini superioare. Stendhal spunea : „La beaute c'est une promesse de bonheur". Fenomenul estetic se simte, nu se gîndeşte: aceasta e credinţa curentă. Dar tocmai aceasta împiedică determinarea exactă, analiza lucidă a faptului artistic. Se întîmplă că ceea ce pare unanim admis ca formând esenţa frumosului să nu fie decît o serie de manifestaţii auxiliare. De aici, o mulţime de neînţelegeri.
Cu ocazia unor discuţii ivite mai de mult în publicistica noastră asupra relaţiunilor între estetic, specific şi etnic, mulţi au negat orice fel de relaţiune între aceste categorii, frumosul constituind după ei o valoare aparte, autonomă. Cei care se uită numai la aspectul hedonic al artei au multe şanse să nu înţeleagă esenţa ei intimă. Frumosul e şi el o realitate pământească, fără atribute divine. Şi el a apărut aici, în lumea noastră, şi fatal e amestecat cu o mulţime de alte elemente sociale care intră fără voie, fiindcă au convieţuit istoriceşte atîta vreme, în însăşi noţiunea de frumos. [1]
[1] Mihai Ralea, „Expresie individuală şi expresie sociala in arta”[1925], , in Scrieri, 2, ediţie şi studiu introductiv de N. Tertulian, Bucureşti, Editura Minerva, 1977, p. 23
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu