Arta nu este însă un obiect de consum şi nici nu-şi poate asuma răspunderea să hrănească naţiunea, fie această hrană doar spirituală. Arta ţine mai mult de absolut decât de interpretarea relativă. Dimensiunile ei cresc mai ales pe verticală şi se întind mai puţin pe orizontală. Fiind absolută, arta nu este nici dinamică nici statică, întrucât, aşa cum s-a arătat, absolutul cuprinde şi dinamicul şi staticul, forme de existenţă relative". Caracterul de lucruri ale operelor de artă nu indică, pentru sensibilitatea de azi, un aspect vulgar şi extern. Brâncuşi îşi numea operele proprii lucruri. Fiind lucruri, operele de arta pot fi construite. Pornind de aici, cercetătorul poate să-şi definească mai lesne terenul iar activitatea lui să capete şi consistenţă şi autoritate.
În acest caz, deşi formează o lume armonioasă în sine, rotundă, foarte aproape de perfecţiune, şi uneori chiar perfecţiunea însăşi, opera de artă nu poate fi doar pentru sine " ca obiect real şi izolat", ci este pentru public, pentru oamenii care o citesc, o contemplă şi o gustă. Aşadar, o opera de artă, un poem, un roman, devin o formă de comunicare cu oricine stă în faţa lor, întârzie o clipa (sau mai multe) şi este interesat să le "audă".
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu