Pagini

miercuri, 8 februarie 2012

Angoasele istoricului literar Ștefănescu


Există în acest sens prejudecata că un critic îşi scrie comentariile pentru autorul comentat. Într-un interviu publicat în Convorbiri literare, Cezar Ivănescu declara, de exemplu, că după părerea lui „critica nu face deloc bine unui autor la ora actuală". Extraordinar ! Dar de ce ar face bine ? Este, oare, criticul literar un meditator care are sarcina de a-1 învăţa pe scriitor să scrie ? Şi textele lui sînt, oare, nişte scrisori particulare pe care, în loc să le trimită prin poştă, le expediază autorului în cauză prin intermediul unei publicaţii ? Avem, în acest caz, o manifestare tipică a mentalităţii despre care vor­beam : scriitorul nu urmăreşte să vadă decît cum apare el într-o operă critică. Şi cînd acest scriitor mai este şi redactor-şef la o revistă sau director la o editură, cînd are într-un fel sau altul acces la mecanismul puterii, poate el să rămînă senin văzînd că nu i se rezervă un loc important într-o lucrare de sinteză ? 

Ar trebui înţeles o dată pentru totdeauna că un critic nu scrie pentru autorii în cauză, ci pentru miile de citi­tori care-i aşteaptă articolele. Literatura este un obiect de studiu — desigur, un sublim obiect de studiu — şi nimeni nu are dreptul să tulbure activitatea de cercetare a ei. Să lăsăm deoparte vanitatea — care oricum nu serveşte la nimic, pentru că o mistificare nu poate mări sau micşora valoarea literară a unei opere — şi să con­tribuim cu abnegaţie la progresul literaturii noastre de azi.[1]


[1] Alex. Ștefănescu, Între da și nu, București, Editura Cartea Românească, 1982

Niciun comentariu: