Respectul lui Eminescu pentru trecut

„Abia se mai găseşte câte un egumen de mănăstire, câte un preot în creierii munţilor, câte un dascăl de şcoală urbană sau rurală, şi arareori câte un protopop care, întemeiat pe trecutul istoric de 500 de ani al acestei sfinte episcopii a Rădăuţilor, să zică: “stăpân peste această bucată de pământ e strălucita roadă de Muşatin şi coborâtorii ei, nu evreii galiţieni şi şvabii din Bavaria”. 

Orice s-ar zice despre alte popoare, nu se poate contesta în ele un fel de respect faţă cu trecutul şi acesta e un semn că o naţie are în sufletul său “religia umanităţii”. 

Şi religia umanităţii constă tocmai în recunoaşterea existenţei unui principiu moral în istorie. Şi n-a reprezentat Mitropolia Sucevei un principiu moral? N-a fost ea aceea care a dat reazemul evanghelic populaţiilor aservite din Polonia, n-a fost ea care a apărat intactă creştinătatea faţă cu agresiunea mahometană, n-a fost ea aceea care-n persoana lui Varlaam Mitropolitul a făcut ca duhul sfânt să vorbească în limba neamului românesc, să redeie în graiul de miere al coborâtorilor armiilor romane Sfânta Scriptură şi perceptele blândului nazarinean?