„Eliad se vede a fi fost în tinereţe un om foarte inteligent. Prin gramatica sa eliminează din ortografia română toate semnele prisositoare, prin cărţile sale didactice a dat fiinţă limbii ştiinţifice, din tipografia sa au ieşit la lumină între anii 30 şi 45 aproape tot ce s-a tradus mai bine în româneşte. Cam de pe la anul 1845 începe încă în mintea scriitorului bucureştean o suficienţă nepomenită şi o decădere intelectuală cu atât mai primejdioasă cu cât Eliade era privit în vremea lui ca un fel de oracol. Limba Curierului de ambe sexe se latinizează şi se franţuzeşte, el începe a scrie c-o ortografie imposibilă, nesistematică, un product bastard al lipsei sale de ştiinţă filologică pozitivă şi al unei imaginaţii utopiste. Făr-a avea el însuşi talent poetic, dă cu toate acestea tonul unei direcţii poetice a cărei merite consistau într-o limbă pocită şi în versificarea unor abstracţii pe jumătate teologice, pe jumătate sofistice.
Ruina frumoasei limbi vechi care se scria încă cu toată vigoarea în veacul trecut o datorim în mare parte înrâuririi stricăcioase a lui Eliade.
Întâmplările politice de la 1848 şi petrecerea sa în străinătate îi răpiră şi restul de bun-simţ cât îi mai rămăsese.”
Mihai Eminescu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu