Poate nu știați ce e poezia. E demnitate socialistă, soro!

„Elementul esenţial al viziunii ce se constituie în 1907 din însumarea episoa­delor, profund arghezian şi, în acelaşi timp, calitativ nou în raport cu repre­zentările din trecut, este prezentarea răscoalei nu numai ca o erupţie elemen­tară a nădufului şi mîniei oarbe, nestăpînite, dar, totodată, ca o expresie a înfăptuirii unei dreptăţi istorice, imperios necesare, ce nu mai suporta amînări. Ne aflăm nu în faţa unei reconstituiri istorice, ci înaintea unei opere în care răscoala, ridicarea mulţimilor, este gîndită filozofic, de un artist.

Evoluţia gîndirii filozofice şi social-politice argheziene în anii construcţiei socialiste a dus la înnoirea creaţiei marelui poet în toate laturile el. Între realitate şi eul intim nu mai există, ca în trecut, antagonisme. înveşmîntat de viaţa în sînul căreia îşi trăieşte vîrsta cea mai frumoasă « în aur şi podoabe » cu aurul şi podoabele dragostei celor mulţi ridicaţi la o nouă existenţă, poetul îşi simte sufletul « plin ca de icoane un părete/ îngreuiat de nimburi şi smaralde. »[1]

---

[1] Nicolae Manolescu, Dumitru Micu, „Poezia- expresie a deminităţii umane”, in revista Secolul 20, nr. 5, 1964, p. 186.