De citit doar ziua...

„Am putea spune, metaforic, că pentru Arghezi şi pentru ceilalţi poeţi din generaţia sa, revoluţia socialistă a devenit o dimen­siune a operei lor: opera a asimilat revoluţia. Dar poeţii generaţiei urmă­toare au sorbit apa vie a ideologiei clasei muncitoare mult mai de timpuriu, cînd creaţia lor, departe de a fi definitivă, îşi căuta un drum. Toţi — sau aproape toţi — au debutat, de fapt, încă o dată, după 23 August. In cazul lor, opera a devenit o dimensiune a revoluţiei: revoluţia a asimilat opera, născînd-o a doua oară.

Altă observaţie esenţială e că raportul între opera de după Eliberare şi cea anterioară nu e, în toate cazurile, la toţi poeţii, acelaşi. Pentru unii ideologia clasei muncitoare a fost de la început, sau foarte de timpuriu, un catalizator puternic. La alţii apare doar un sentiment al revoltei, fără o direcţie precisă sau numai o atitudine generală democratică sau umanistă, fără preocupări sociale propriu-zise.”[1]

---

[1] Nicolae Manolescu, Dumitru Micu, „Poezia- expresie a deminităţii umane”, in revista Secolul 20, nr. 5, 1964, p. 186.