Pagini

sâmbătă, 11 februarie 2012

Motive de trezire

Lăudați pe Domnul
Pentru ciudata întâlnire
Dintre cel care avea să-ți devină tată
(Un buldozer)
Și mama care aștepta apa
Precum pământul câmpiei
(Bulb de ghiocel).

Laudă-l pentru miracolul
De a desena un copil
Pe cercul unui strop de sudoare.

Pentru toate fulgerele care te-au ocolit,
Pentru pământul care te lasă
Să stai perpendicular pe adânc,
Pentru aerul care pătrunde în tine
Cum soarele în fruct.

Nu uita ziua de azi
Cu lumina
Care ți-a bătut la ușa genelor
Și ți-a șters lacrima
(Sau o va alunga înainte s-o simți).

Fii atent doar o clipă
Și vei auzi murmutul sistemului planetar
Care bate un fel de morse
Pentu inițiați.

Spune la nesfârșit o singura frază
Tu ești fiul meu
Și astăzi te nasc,
În jurul tău
Se rotește Pământul.

Niciun comentariu: