„Pentru ca mitologia să devină rostire, pentru ca această voce să se facă auzită în sine şi prin armonicele ei, şi nu doar printr-o ordine culturală, sau din temniţa unei etici care amestecă civilizaţia cu religia, a fost nevoie să se deschidă un spaţiu rezervat limbajului şi să se descopere un nou orizont lingvistic. «Mitologia comparată» a lui Fr.-Max Miiller se desfăşoară în cadrul unei Ştiinţe a limbajului, iar cînd antropologia lui Tylor îşi propune să demonstreze existenţa unei mitologii naturale la rasele inferioare, ea pleacă de la o analiză a formelor originare ale limbajului vorbit de omenirea cea mai străveche. în prima jumătate a secolului al XlX-lea o serie de invenţii şi descoperiri transformă statutul limbajului .
Publicarea Vedelor, prin care se pun bazele filologiei sanscrite, primele lucrări despre Găthăs şi Avesta, gramatica comparată din 1816 a lui Franz Bopp sînt tot atîtea inovaţii care fac din limbă un obiect organic, ţinînd de o ştiinţă naturală. Spre sfîrşitul secolului al XVIII-lea, apare o fonetică pentru care căutarea primelor valori expresive este mai puţin importantă decît analiza sunetelor, a raportului lor şi a posibilei lor transformări dintr-unele în altele36. în loc să fie un discurs constituit dintr-o serie de cuvinte, fiecare dintre acestea închizînd în miezul său o semnificaţie a cărei singură definiţie posibilă este una verticală şi trimite la ceea ce Michel Foucault numeşte ante-Babel, limba devine un sistem de sonorităţi, «un ansamblu de sunete despovărate de literele care le pot transcrie»37. Descoperirea flexiunii conferă limbajului o arhitectură internă: sunetele, silabele şi rădăcinile sînt tot atîtea elemente formale ale căror modificări sînt dictate de regulile unei fonetici.[1]
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu