Pagini

vineri, 17 februarie 2012

Faust către nepotu-său (apocrifă dacă)

Poetule, nu începe lumea cu tine,
Au privit și alții răsăritul,
Lacrimile au facut râuri și din alți ochi
Când a curs ploaia negurii
De sub lună.

Au rămas unii fără haină
În deșertul de nisip al nopții,
Hienele cărnii
Dădeau ocol răsuflării.

Alții au urcat pe acoperișul
Pământului devenit
Bec în plafonul planetelor:
Când au deschis gura,
De uimire chiar respirația
A devenit poezie,
Iar bâlbâielile erau profeții.

Ai la îndemână câteva cuvinte,
De nu le vei face nod
Când începi pletitura,
Nisip și vânt se va alege de ele.
Vânt și nisip
Va rămâne-n deșertul
Disprețuirii limbii.

Nu a început cu tine,
Anunțul zorilor,
Cu tine a început
Căutarea
Propriului sens.

Ia-o de la ma-ma, ta-ta
Și cântă până se va întoarce
Ecoul din nori.

Un comentariu:

VIO spunea...

Frumos , poetule !