Pagini

vineri, 17 februarie 2012

Un strănepot i-a răspuns lui Solomon

Mă bați la cap
Din zori
Și până-n crângul nopții,
Când au adormit și lupii flămânzi
Cu sfaturile tale:
Dacă vei,
Dacă știi,
Dacă spui,
Dacă taci,
Dacă mănânci,
Dacă vezi
Și dacă și dacă.

După ce rămâi fără salivă pe buze
Și glasul e ruginit
Ca sârma ghimpată
Ce înconjoară via
Să nu intre cornutele
(Când tu știai foarte bine
Că vuplile se strecoară
Și strică piano, piano,
Cum fac femeile
Plictisite de soți)
O iei de la capăt  cu
Fă asta
Și nu ailaltă,
Mergi pe dreapta,
Dar întoarce pe stânga cu o
Roată de la căruță pe mijloc.

E liniște în Univers,
Tinere împărat,
Tocmai dădeam la pește
Și-a trecut un oarecine
Cu voce de viață
Și-a rostit doar
Să mă duc după el.

Praful s-a ales de corabia mea,
Dar călcam pe apă
A doua zi
Cum alunecă
Fătul în pântecul mamei
Iar îngerii se gâdilă pe nori.

Niciun comentariu: