12. Sarmis[1]
„Încă de cînd îşi redacta poemul deşertăciunilor, Eminescu fusese fulgerat de ideea unei epopei dacice. Episodul cuceririi Daciei, care la început avea numai cîteva strofe, luă pe dată, în dauna întregului, proporţii considerabile. Lira patriotică, din ce în ce mai sonoră, înăbuşi curînd intenţiile hronografice, şi lungul poem se sfărîmă în fragmente pe care poetul fie le publică deosebit (ca Egipetul), fie le folosi în noi compuneri. Proiectul unei epopei sau drame daco-romane e mai vechi, din chiar epoca studenţiei, dar, spre a păstra cronologia faptelor istorice, vom trece la un poem meditat, după arătările poetului, între «1875 dec. — iulie 1877»2, şi anume la Sarmis, care totuşi soarbe în el materia din mai vechiul Mureşan. Sub deosebite titluri (Gemenii1, Nunta lui Belu, Sarmis), se cuprinde cam aceeaşi poveste a doi fraţi gemeni, Brigbelu şi nebunul Sarmis, cu deosebirea că o dată geamănul nebun este Boerebist.”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu