Pagini

joi, 16 februarie 2012

Eminescu despre... fierberea politică

Dacă privim fierberea vieţii noastre publice, putem vedea lesne că
neliniştea perpetuă din generaţiunea ce e azi la ordinea zilei şi frecările ei atât din viaţa politică cât şi din cea spirituală, nu-şi au cauza lor peatata în interese personale (precum o susţin unii), ci mai mult în profunda sciziune dintre direcţiunile pe care au apucat unii pe de o parte, alţii pe de alta. 
Adăugind pe lângă acestea un caracter cam vehement, precum e acel al rasei noastre, ne putem lesne explica de ce simple divergenţe în păreri se schimbă în neîncredere şi în acuzări de intenţiuni
subversive.
Răul cel mare nu e că o asemenea stare de lucruri există, ci că se
perpetuă şi se moşteneşte; şi dacă generaţiunea ce creşte azi ar aduce cu sine o moştenire atât de tristă, nu ne îndoim că, prin o consecinţă nedreaptă şi mereu în creştere, antitezele ar deveni mai mari şi mai neîmpăcate.”

Mihai Eminescu, Opera politica, Chisinau

Niciun comentariu: