”Nu mic a fost aportul acţiunii aproape permanente, intense, fără precedent în trecut, începînd tot cam de pe la finele deceniului al şaselea, a ceea ce s-a numit şi se numeşte reonsiderarea moştenirii literare şi, mai în general, culturale. Conducerea de partid şi de stat, ministerele de resort, Academia R.S.R. cu filialele şi institutele ei de specialitate, Universităţile, editurile, redacţiile periodicelor de profil, chiar bibliotecile mai mari au stimulat, ca niciodată în trecutul capitalist, activitatea de cercetare şi reconsiderare concretizată în numeroase studii monografice pe autori, epoci şi probleme, destinate să acopere toate „spaţiile albe" din domeniul literaturii române vechi, din epoca luminilor, paşoptistă, din epoca marilor clasici, a curentelor literare de dinaintea primului război, a epocii interbelice etc. S-au tipărit amplu, în tiraje de masă, dar şi în ediţii critice de înalt nivel ştiinţific (acestea din urmă rămase, unele, destul de numeroase, încă neduse la capăt), operele fundamentale ale literaturii române, ale marilor critici şi ideologi literari, de la I. Heliade-Rădulescu, la Maiorescu, Gherea, Lovinescu, Iorga, M. Dragomirescu, G. Ibrăileanu, Perpessicius, Pompiliu Constantinescu, Tudor Vianu, G. Călinescu şi mulţi alţii”.[1]
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu