„ populism. Termen intrat în vocabularul politic american o dată cu crearea Partidului Populist în 1892. Cea mai mare parte dintre susţinătorii partidului erau mici fermieri din sudul şi mai ales din vestul ţării. Punctul esenţial al platformei partidului a constat în ideea potrivit căreia naţionalizarea pământului şi căilor ferate ar fi cea mai bună soluţie pentru nemulţumirile susţinătorilor săi la adresa băncilor (care întotdeauna s-au dovedit mult prea nerăbdătoare în a le confisca lucrurile ipotecate) şi a companiilor de căi ferate (care cereau taxe de transport exorbitante datorită poziţiei lor monopoliste).
Astăzi termenul este folosit cel mai frecvent în cercurile marxiste şi neomarxiste într-un sens extins, desemnând orice mişcare politică ce încearcă să mobilizeze oamenii mai degrabă ca indivizi decât ca membri ai unui anumit grup socioeconomic, împotriva statului — considerat fie obiectul unor interese personale, fie prea puternic (vezi,de exemplu, E. Laclau, Politics and Ideology in Marxist Theory, 1978). Din acest motiv, şi oarecum ironic, întrucât au fost promovate chiar de stat, politicile guvernelor britanice din anii '80 şi ideologia care le-a animat (aşa-numitul „thatcherism") au fost descrise uneori de stânga politică drept „populism autoritar".
Populismul a reprezentat o forţă politică puternică în ţările aflate în curs de dezvoltare — peronismui din Argentina fiind un exemplu evident — şi a apărut ca fenomen major în Europa Centrală şi Răsăriteană postsovietică. în ambele cazuri au existat legături importante cu "naţionalismul.[1]
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu