Toată lumea e de acord astăzi asupra faptului că apariţia Cursului de lingvistică generală al lui Ferdinand de Saussure a deschis un drum nou în ştiinţa limbii, atît din punctul de vedere al concepţiei cât şi al metodei. Distincţia între termenii celebrelor antinomii (limbă - vorbire, formă - substanţă, sincronie - diacronie, lingvistică internă - lingvistică externă) constituie baza unui nou sistem de gîndire şi de cercetare în lingvistică. Teoria valorii conţine premisele analizei structurale (cf. G. Mounin, 1968).[1]
Interpretările scientiste ale teoriei lui Saussure au umbrit atât de multă vreme implicaţiile mai radicale ale acesteia deoarece autorii au presupus că propriile lor cuvinte, dacă nu altele, reprezentau descrieri precise, verificabile ale obiectelor la care se refereau, când acestea din urmă erau aspecte ale limbii, literaturii, sistemelor de rudenie sau modurilor de producţie.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu