Pagini

miercuri, 1 februarie 2012

Timpul care nu e vreme


Mi-am întrebat mâna stângă
De ce nu e la fel de meșteră
Ca sora ei geamănă,
Iar ea m-a zis că doar astfel îmi dau seamă
Că este ceva mai sfânt
Decât prinsul.

Și chiar așa:
Când am vrut să  văd ce apucase
Între degetele lui de
Gospodar arător de cuvinte
Olteanul care m-a privit cândva
De la egal la egal
Și mi-a arătat un loc liber alături
(Pe care n-am îndrăznit să stau)
N-am văzut decât vântul.

Maria Ta, Frate, Bădie, Nenicule,
Ai vrut să urli de dragul pipăitului
(L-am strigat, cerând ajutor),
Iar el a râs pe sub musteață
 (Semăna leit cu bunicul meu,
Ca două picături de apă
Agățate de frunza eternității:
Lacrimă de zeiță
Care urma să fie sacrificată
Pe altarul minciunii)
Și punându-și degetul la gura
Mi-a șoptit.

Ascultă vântul,
Descifrează primul sunet,
Apoi totul va curge
Ca timpul,
Singurul stăpân al increatului.

Poemul nescris.

Niciun comentariu: