Nu trebuia, frumoaso,
Să vii încărcată de daruri,
Nu se poate să nu fi ajuns
Chiar și la tine vestea
Că noi, urmașii lui Abraam,
Învârtim monezile pe degete
Până nu se mai văd nici degetele,
Nici aurul.
Înțeleptule, cu ochi de smarald,
Răspunse prințesa,
Le-am adus pentru cei care scriu
Nesfârșite povești
Despre comori pieritoare.
Aha, s-a dumirit tânărul filosof
(Că băieții crescuți de mame
Gândesc mult, dar încet,
Nu au îndemânarea
Să se laude cu vaietele),
Spune-mi ce-aș putea să ofer
Unui fir de trestie ca tine.
Transpirată de dor,
Regina a lăsat să-i cadă
Împărăteștile haine
Și i-a șoptit gură către gură:
Du-mă în odaia de vis,
Copil beat de gânduri,
Cea în care se zbătea tatăl tău,
Împlinitul.
Atinge-mă și voi deveni
Cuib.
Abia atunci am aruncat
Cartea din mână
Și i-am zis
Prinzându-i urechea:
Nu se mai aude furtuna,
Începem nuntirea.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu