Aș adormi rezemat de-un copac,
Aș înșela o pasăre stingheră
Să-și facă adăpost
Pentru o noapte
În scobitura de la gât
Pe șeaua umărului,
Tocmai unde te ascunzi în primele minute
După revedere.
Mă aplec pentru tine,
Să poți zbura până pe ramul gândului.
Sunt fiul cavalerului de ev mediu,
Ultimul Don Quijote
Care se mai îmbată cu umbre.
Sunt obosit ca un poem cu rimă,
Visele tac
De teamă să nu le ia viscolul.
Vino să numărăm fulgii
Care-ți ating buzele
Calde ca plita.
Cum se chema, iubito,
Pâinea aceea subțire?
Știu că era fără drojdie,
Ca o fecioară
Care poftește
Dar nu știe forma păcatului.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu