Mi s-a înecat
muntele
În ceaţă,
Dorul a luat-o la
vare,
Iar când a simţit
că se rostogoleşte
(Rostogol
Gol,
Într-un bol,
Roscopască
Într-o iască)
S-a oprit din
luciditate
Şi a luat-o spre
deal.
Aici aştepta
mânza
Ajutată de-un mânz
Fiul iepii, făt
frumos.
Ea păştea, el
dormea.
Când m-am
apropiat
A dat să se
ridice.
Picioarele lui
Spiţe ale
universului,
Au devenit eternă
mişcare:
Teamă de cădere
Avânt spre înalt.
E ceaţă peste
dealul meu
(Presupun,
Ce să spun,
Nu se vede
Câmpu-i verde,
Eu nu-s roş,
Nici cocoş).
Trimite-mi un
semn.
Vântule,
Ştiu că mai e
timp,
Nu va rămâne
nimic acoperit,
Necum muntele.
Semnul să aibă
ceva
Dintr-o coloană.
Mă mulţumesc şi
cu Iul de la iubire
Ca să pot scrie
cu el
Infinit.
Chiar scriu:
Inifinită e
dragostea ta
Geea iubită.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu