Mai sus decât vulturul e omul,
Paserile norilor
se dau la o parte
Când aud ţipătul
lui
De rege şi rece
văzduh.
Mai adânc decât
Oarba cârtiţă
Hărăzită să
scormonească
Spre arşiţa
ascunsă
Se duce unealta
omului –
Mână uriaşă
Ca a celui din
povestea
Furtului de
soare.
Când aprinde
fratele meu
Amnarul
Păsările de
noapte încremenesc,
Leii răgnesc a
pieire,
Trompa
elefantului se înmoaie,
Şireata vulpe o
ia la fugă,
Ursoiaca
părăseşte puii de frică,
Nu mai ştiu să
cânte cocoşii,
Iar cucii au
uitat
Cum îi cheamă.
Şi nici omul nu
ştie
Unde e lăcaşul
înţelepciunii,
Doar a auzit că
se juca
(prunc etern)
Pe obada
infinitului
Şi desena cercuri
În ritm de
osanale.
Slavă ţie,
Domnule tată,
Slavă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu