Pagini

luni, 14 mai 2012

Despre sublim, la pian




Mai sus decât vulturul e omul,
Paserile norilor se dau la o parte
Când aud ţipătul lui
De rege şi rece văzduh.

Mai adânc decât
Oarba cârtiţă
Hărăzită să scormonească
Spre arşiţa ascunsă
Se duce unealta omului –
Mână uriaşă
Ca a celui din povestea
Furtului de soare.

Când aprinde fratele meu
Amnarul
Păsările de noapte încremenesc,
Leii răgnesc a pieire,
Trompa elefantului se înmoaie,
Şireata vulpe o ia la fugă,
Ursoiaca părăseşte puii de frică,
Nu mai ştiu să cânte cocoşii,
Iar cucii au uitat
Cum îi cheamă.

Şi nici omul nu ştie
Unde e lăcaşul înţelepciunii,
Doar a auzit că se juca
(prunc etern)
Pe obada infinitului
Şi desena cercuri
În ritm de osanale.

Slavă ţie,
Domnule tată,
Slavă.

Niciun comentariu: