Cultura include în sfera ei atitudinile, actele şi operele
limitate — ca geneză, intenţie, motivare şi finalitate — la domeniul spiritului
şi al intelectului. Opera, actul şi omul de cultură urmăresc satisfacerea
nevoilor spirituale şi intelectuale; revelarea de sine. descoperirea
necunoscutului, explicaţia misterului şi plăcerea frumosului. Iar în
raporturile cu natura, cu omul, cu societatea, urmăresc stabilirea, nu a unor
relaţii practice, utilitare, sau de instrumentalizare a unuia de către
celălalt, ci a unei relaţii de comunicare, de căutare, de, regăsire în
celălalt. In felul acesta, sferei culturii îi aparţin: datinile, şi
obiceiurile, credinţele şi practicile religioase, ornamentele şi divertismentele,
operele de ştiinţă, filosofie, literatură şi muzică, arhitectura, pictura,
sculptura şi artele decorative sau aplicate.
Evident că
această diviziune — dihotomia civilizaţie-cultură — nu înseamnă o opoziţie
între respectivele domenii, şi cu atît mai puţin o opoziţie ireconciliabilă.
Dimpotrivă. în tot decursul istoriei interrelaţia civilizaţie-cultură s-a
afirmat, frecvent, comunicarea între ele urmărind idealul realizării plenare a
omului, a vieţii şi a comunităţii umane.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu