Pagini

duminică, 6 mai 2012

Despre frumos


"Pentru mulţi din noi, ceva frumos înseamnă ceva plă­cut. Indiferent dacă plăcerea e senzuală ori spirituală, in­teresată ori dezinteresată, valoarea estetică ne apare ca un fenomen stenic, înălţător, o emoţie pozitivă, o con­templaţie însoţită totdeauna de o nuanţă de agreabil.
Frumosul, în mod comun, se prezintă ca o categorie a voluptăţii : voluptatea armoniei, a unei ordini superi­oare. Stendhal spunea : „La beaute c'est une promesse de bonheur". Fenomenul estetic se simte, nu se gîndeşte : aceasta e credinţa curentă. Dar tocmai aceasta împiedică determinarea exactă, analiza lucidă a faptului artistic. Se întîmplă că ceea ce pare unanim admis ca formînd esen­ţa frumosului să nu fie decît o serie de manifestaţii au­xiliare. De aici, o mulţime de neînţelegeri. Cu ocazia unor discuţii ivite mai de mult în publicistica noastră asupra relaţiunilor între estetic, specific şi etnic, mulţi au negat orice fel de relaţiune între aceste categorii, frumosul con­stituind după ei o valoare aparte, autonomă. Cei care se uită numai la aspectul hedonic al artei au multe şanse să nu înţeleagă esenţa ei intimă. Frumosul e şi el o reali­tate pămîntească, fără atribute divine. Şi el a apărut aici, în lumea noastră, şi fatal e amestecat cu o mulţime de alte elemente sociale care intră fără voie, fiindcă au con­vieţuit istoriceşte atîta vreme, în însăşi noţiunea de fru­mos. [1]

Există în societate o interdependenţă a valorilor : e greu de separat juridicul de moral, utilul de logic, religia de morală etc. Nu putem să le disociem cu forţa prin abstracţie, atunci cînd viaţa istorică le-a legat indisoliubil între ele. De fapt, se poate fixa cam pe la mijlocul se­colului trecut separarea completă a valorii estetice de celelalte. Atunci pentru prima oară apar preocupări artis­tice pure, atunci estetismul devine un soop în sine, o re­ligie cu neofiţi, cu credincioşi, cu rituri şi cult. Frumosul devine autonom. Doctrina care justifică existenţa feno­menului artistic pur apare şi ea şi se cheamă „artă pen­tru artă". Mai înainte de acest 'moment, în majoritatea so­cietăţilor omeneşti, frumosul e amestecat cu religia (artele magice, catedralele gotice, misterele etc.), cu industria (sculpturi pe obiecte şi instrumente războinice ori casnice etc.), cu economia, cu morala.
Dar tocmai fiindcă această diferenţiere e recentă, fiind­că un Flaubert, Baudelaire, Théophile Gautier sînt primii preoţi ai unui cult abia născut, fanatismul lor e mai vio­lent, mai complet. S-a stabilit, astfel, credinţa unei cate­gorii estetice din următoarele atribute : dezinteresare, in­dependenţă, plăcere, armonie."


[1] Mihai Ralea, „Expresie individuală şi expresie sociala in arta”[1925], , in Scrieri, 2, ediţie şi studiu introductiv de N. Tertulian, Bucureşti, Editura Minerva, 1977, p. 23

Niciun comentariu: