Avea aripe dar nu zbura,
Aluneca precum norii
Dinspre mediterana plăcerii.
Eu doar o urmăream cu privirea.
Avea picioare ca plopii,
Sus, sus de tot fremătau
Ca un vulcan plin cu pofte
Căruia i-ai spune
Alunecă, acoperă-mă.
Eram la vârsta îndoielilor bete.
Când se așeza pe umăr
Începea pământul să tremure,
Zăpada din munți se rostogolea,
Trupul ei devenea abur de iaz,
Peștii se zbăteau a vărsare de icre.
Abia îndrăzneam să-i deslujesc nuanța privirii.
Dar chemarea,
Șoapta aceea ca o trecere,
Trupul molatec devenit piatră,
Era ca susurul stelelor,
Ca fuga de oameni și de pofte păgâne.
M-ai atins și au fulgerat crestele,
Fruntea a devenit vâlvătaie.
Eu îți căutam numele.
Tu te înclinai ca o rugăciune.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu