Pagini

joi, 2 februarie 2012

Anul cu soț, anul bisect, când se alunecă


Ce aproape era cerul
Atunci
Și ce ușor înțelegeam
Dansul păsărilor
(Niște vrăbii gureșe,
Născute pentru dragoste
Și bucuria luminii).

Și eu alunecam, alunecam.

Era primăvară, parcă,
Era pământul cald,
Nu mă simțeam obosit,
Dar m-aș fi întins pe iarbă,
În țărână,
Aș fi îmbrățișat un arbore.

Și aș fi alunecat, aș fi alunecat.

Seara era o nesfârșită promisiune,
Stele, cât să-și aleagă tot leatul,
Nu ți se cerea nici-un tichet la intrare,
Visul rezolva (ca și acum) totul.

Eu pluteam ca un nor descărcat.

Vino, a zis, vino.
Mie mi se părea că aud coruri de îngeri
Și n-am pășit înăuntru.
Vino, a zis, altfel trec pragul.

Eu alunecam, alunecam
Și m-am trezit într-un cerc de foc.
Erau mâinile ei
Ca o coroană regească.

Dar tot alunecam.

2 comentarii:

p.j. spunea...

Alunecam peste o adiere
corul de ingeri ma fascina,
apoi adormeam...
in versul milenar

Petre Anghel spunea...

Multumesc pentru gand, P.J.