Vorbirea unui om nu are nimic de-a face cu semnalele păsărilor sau animalelor care-şi manifestă spaima ori bucuria. Ea a fost dată omului cu un cu totul alt scop şi poate fi judecată din cel puţin trei puncte de vedere:
1. Din punct de vedere al corectitudinii gramaticale.
2. Din punct de vedere al cunoştinţelor pe care le exprimă comunicarea.
3. Din punct de vedere al timbrului personal.
În prima categorie, atunci când ascultăm pe cineva vorbind, ne dăm seama involuntar dacă avem de-a face cu un om pregătit, absolvent al unei şcoli, capabil să se exprime, sau avem de-a face cu cineva care rosteşte vorbele aşa cum îi vin pe limbă, exprimând o gândire minimă, despre care Anton Pann ar fi zis “Vorba pe unde a ieşit mai bine să fi tuşit.”
Sunt, fireşte, destui oameni care nu au urmat şcoli, dar care vorbesc corect din punct de vedere gramatical, pentru că şi-au însuşit de la părinţi o vorbire lipsită de greşeli.
Altădată sunt suficiente patru clase (dar nu de oricare, ci sub supravegherea unui învăţător bun), iar deprinderile formate atunci pot să folosească toată viaţa.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu