Plângere pe zidul Universității

Vai ce întuneric e-n țară,

Cum se dă prostia de-a dura

Și strigă-n gura mare

Că e mândră de beznă.

Iar Mihai e transferat la iarbă verde.

Ce mândrii sunt fiii pământului

Goi la minte,

Încălțați în cizme,

Mingi de cauciuc,

Gata  să arunce cu pietre

După ce au descoperit bricheta bolșevică.

Iar Lazăr, cel care a deschis cartea, e departe.

Se dărâmă ziduri,

Se caută găuri de șobolani

Pentru a le ronțăi hrana,

Se bat fiii țării între ei

Râzând ca prostituata în prag.

Numele cărturarului Haret a ajuns de ocară.

Din ordinea universului

Nu se mai văd decât licurici de pucioasă,

S-a spart echilibru între antiteze,

Bătrânii au uri de adolescenți,

Tinerii se nasc senini

Și cu texticole seci.

Ioan Eliad scrie istoria lumii și când ajunge aici

Întoarce capul.