Ce bună e-o fugă în vis,
Din frunze să facem o casă,
Un singur perete deschis
Să arăt oricui că nu-mi pasă.
Pe nişte coclauri ascunse
Unde se pierduse Zamol,
Care urma cuvintele spuse,
Iar ei credeau că-i la pol.
Rea n-ar fi nici o casă la râu
Cu pereţii înălţaţi din snopi,
Să ne hrănim cu boabe de grâu
Iar băutură din ploi, câţiva stropi.
Am putea să nu plecăm niciunde
Şi am sta tot aici ca şi ieri
Ţi-aş reface din vorbe rotunde
Edenul cu miros de-învieri.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu