„Robert Cahuleanu îşi punea pătura în cap, se băga sub movila de paturi, se ghemuia pe cimentul celulei ca fătul în pîntecele mamei, rămînea nemişcat acolo ceasuri întregi. Cînd ieşea de la şerpărie — aşa se numea locul de sub pat —, poemul era gata. îl recita prietenilor, aceştia îl memorau, ca în scurtă vreme, datorită pritocelilor din celule, să facă înconjurul închisorii.
Peste cîteva luni, aveam să îl întîlnesc pe Robert Cahuleanu într-un lagăr de muncă şi să constat că miracolul poeziei nu avea neapărat nevoie de şerpăria de la Jilava. Poetul izbutea să facă versuri în marş, în pas alergător sau în poziţie de drepţi, la cărat de cărămizi, la curăţatul seminţelor de sorg, în timp ce mînca, în timp ce dormea. Ca să salveze opera de la uitare, inventase o formă fixă de poezie, decastihul, cu numai două rime; ajungea să-şi amintească un singur vers pentru a reconstitui întregul. Aşa se face că îşi cususe pe pînză, în căptuşeala unui pieptar, primul vers — versul-cheie — al cîtorva sute de decastihuri, din care, peste ani, va şi publica un volum, sub pseudonimul Andrei Ciurunga.
De pieptarul-bibliotecă nu se despărţea nici ziua, nici noaptea. într-o noapte, 1-a trezit pe prietenul său Aurelian Gulan şi 1-a rugat să-1 scarpine pe spinare. Somnoros, Gulan i-a băgat mîna între cămaşă şi pieptar, dar şi-a retras-o numaidecît: dăduse peste un şoarece. Printre manuscrisele interzise ale lui Robert Cahuleanu îşi găseau adăpost şi micile rozătoare.”
Peste cîteva luni, aveam să îl întîlnesc pe Robert Cahuleanu într-un lagăr de muncă şi să constat că miracolul poeziei nu avea neapărat nevoie de şerpăria de la Jilava. Poetul izbutea să facă versuri în marş, în pas alergător sau în poziţie de drepţi, la cărat de cărămizi, la curăţatul seminţelor de sorg, în timp ce mînca, în timp ce dormea. Ca să salveze opera de la uitare, inventase o formă fixă de poezie, decastihul, cu numai două rime; ajungea să-şi amintească un singur vers pentru a reconstitui întregul. Aşa se face că îşi cususe pe pînză, în căptuşeala unui pieptar, primul vers — versul-cheie — al cîtorva sute de decastihuri, din care, peste ani, va şi publica un volum, sub pseudonimul Andrei Ciurunga.
De pieptarul-bibliotecă nu se despărţea nici ziua, nici noaptea. într-o noapte, 1-a trezit pe prietenul său Aurelian Gulan şi 1-a rugat să-1 scarpine pe spinare. Somnoros, Gulan i-a băgat mîna între cămaşă şi pieptar, dar şi-a retras-o numaidecît: dăduse peste un şoarece. Printre manuscrisele interzise ale lui Robert Cahuleanu îşi găseau adăpost şi micile rozătoare.”
Florin Constantin Pavlovici
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu