Rugăminți cu iz de hrisov

Nu-mi cere, iubito,

Să-mi dau jos

Cămașa de mire.

E pădurea în care am învățat

Nemurirea,

Renașterea blândă

A ierbii,

Floarea complicată a salcâmului

(Fecundarea ei de trompa

Masculină a albinei).

Am îmbrățișat un stejar

Când eram copil

Și l-am iubit ca pe sânul mamei,

Azi sunt eu îmbrățișat

De răscolitoare-întrebări

Și el continuă

Să piardă câte-o uscată creangă

Fără să-i pese

(Pe sub coroana lui trecea

Îngrijorat și călare

Negru Basarab,

Cel mai bărbat printre

Blonzii temători de lumină).

Sărută-mă

Ca să trezești

Voievodul din mine.