Populism

Termen intrat în vocabularul po­litic american o dată cu crearea Partidului Populist în 1892. Cea mai mare parte dintre susţinătorii partidului erau mici fermieri din sudul şi mai ales din vestul ţării. Punctul esenţial al platformei partidului a constat în ideea

potrivit căreia naţionalizarea pământului şi căilor ferate ar fi cea mai bună soluţie pentru ne­mulţumirile susţinătorilor săi la adresa băncilor (care întotdeauna s-au dovedit mult prea ne­răbdătoare în a le confisca lucrurile ipotecate) şi a companiilor de căi ferate (care cereau taxe de transport exorbitante datorită poziţiei lor monopoliste).

Astăzi termenul este folosit cel mai frecvent în cercurile marxiste şi neomarxiste într-un sens extins, desemnând orice mişcare politică ce în­cearcă să mobilizeze oamenii mai degrabă ca indivizi decât ca membri ai unui anumit grup socioeconomic, împotriva statului — considerat fie obiectul unor interese personale, fie prea pu­ternic (vezi,de exemplu, E. Laclau, Politics and Ideology in Marxist Theory, 1978). Din acest motiv, şi oarecum ironic, întrucât au fost pro­movate chiar de stat, politicile guvernelor bri­tanice din anii '80 şi ideologia care le-a animat (aşa-numitul „thatcherism") au fost descrise une­ori de stânga politică drept „populism autoritar".

Populismul a reprezentat o forţă politică pu­ternică în ţările aflate în curs de dezvoltare — peronismui din Argentina fiind un exemplu evident — şi a apărut ca fenomen major în Europa Centrală şi Răsăriteană postsovietică. în ambele cazuri au existat legături importante cu "naţionalismul.