"Am fost atît de tare deprinşi în copilărie cu poveştile şi analizele
mitologiei încît, atunci cînd ajungem capabili de judecată, ele. nu ni se mai
par atît de uimitoare pe cît sînt. Dar dacă reuşim să scăpăm din chingile
obişnuinţei, după cum scria Fontenelle în 17241, nu se poate să nu
fim surprinşi constatînd stranietatea producţiei în care am încercat să
desluşim funcţionarea spiritului uman. Azi, ca şi odinioară, toţi credem a şti
că nu există popor a cărui istorie să nu înceapă cu legende sau cu mitologia.
Fontenelle, pe cît de bine informat, pe atît de prudent, adăuga: «în afara
poporului ales, care prin grija deosebită a providenţei a păstrat adevărul»2.
Şi se cunoaşte prea bine cum la unii gînditori ai secolului al XlX-lea
chestiunea mitologiei se leagă de cea a politeismului de care, fireşte, ne-ar
fi izbăvit Israel, dar fără a ne cruţa totuşi de truda «demitologizării», pînă
mai ieri, a Noului Testament.[1]
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu