”Iară în muntele Pindul vlahii lăcuiesc, care cu dachii (adecă cu românii de peste Dunăre) tot o limbă au.
Apoi mai adaoge carec vlahi nicicum în ceva să deosăbăsc de la vlahii carii la Dunăre lăcuiesc. Aceştia vlahi de la muntele Pindului (carele nu departe stă la Solon) sînt cărora astădzi noi le dzicem cuţovlahi, iară ei ne dzic noaă românii din Vlahie Mare.”[1]
[1] Dimitrie Cantemir, Hronicul vechimei a romano-moldo-vlahilor, II, ediţie îngrijită, studiu introductiv, glosar şi indici de Stela Toma, Bucureşti, Editura Minerva, 2000, p. 91.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu