"În oricare din cadrele începutului, autoritatea familială primează asupra
sentimentului.
Numai o dată cu faza ulterioară, de emancipare a conştiinţei indi viduale,
această simţire, în toată accepţia ei profundă, a putut să se de/ volte
nestînjenită şi să capete cele mai variate accente. Vom începe cu un prim
important aspect liric, şi anume cu iubirea ca act de cunoaştere. In
această categorie intră o bună parte din poezia erotică a vechiului Orient,
unde proeminează Cîntarea Cîntărilor, una din marile capodopere ale
genului.
Vederile privitoare la această celebră piesă lirică apar variabile şi
contradictorii. Exegeza tradiţională identifică într-însa nu o veritabilă poemă
de dragoste, ci numai o expresie simbolică a legăturii dintre om si Divinitate.
Caracterul, însă, atît de carnal al dragostei pe care Cîntarea Cîntărilor o
evocă, furnizează poziţiilor laice temeiuri de-a vedea într-însa un imn
adresat iubirii pămînteşti. Această din urmă poziţie, care în mod empiric pare
mai verosimilă, face totuşi greşeala de-a se limita la rîndurile textului, fără
să le acorde cu întregul context al Bibliei, unde se integrează marea
poemă ; deoarece toate episoadele biblice cuprind un sens, nu şi-ar avea
nici un rost rînduirea printre ele a „Cîntării", dacă ea ar fi doar un
schimb de declaraţii între doi îndrăgostiţi. Problema se arată, deci, foarte
complicată. Deoarece, însă, prin soluţionarea ci, se desluşeşte nu numai un
singur caz izolat, ci întreaga categorie a liricii de dragoste ca act de
cunoaştere, nu ne putem dispensa de o prealabilă discuţie."
