Pagini

luni, 2 aprilie 2012

Epistola ursului îndrăgostit


Dacă tot m-a trezit primăvara
Și am uitat când am adormit,
Vorbește-mi despre gerul din pleoape
Despre cum am înghețat fără tine.

Vulpe abia ieșită
În crâng,
Nuia de alun,
Trestie de mai an
Mânză noatenă,
Ochi de veveriță,
Singurătate speriată,
Ochi de apă lucioasă,
Spune cum m-ai găsit.

Știu că mi-ai luat urma
Cu boticul tău umed
Ca al căprioarei
Rămasă văduvă de mai an.

Ca să nu mor,
Amintește-mi cum amușinează
Poftele tale
Poveștile mele
Cu primăveri nesfârșite.

Niciun comentariu: