Pagini

marți, 3 aprilie 2012

Despre tragedie: ne lămurește Aristotel cum este...

Numesc „grai împodobit" graiul cu ritm, armonie, cînt; şi înţeleg prin „deosebit după fiecare din părţile ei" faptul că unele din acestea constau numai din ver­suri, iar altele au nevoie şi de muzică.
Cum imitaţia, care e tragedia, e săvîrşită de oameni în acţiune, un prim element al ei va fi neapărat elementul scenic; urmează apoi cîntul şi graiul, prin mijlocirea cărora se reali­zează imitaţia. Prin „grai", înţeleg alcătuirea verbală a versu­rilor ; prin „cînt", ceva a cărui înrâurire e toată exterioară.
În acelaşi timp, imitaţia de care ne ocupăm fiind imitaţia unei acţiuni, realizată de cîţiva eroi, iar aceştia deosebindu-se în ochii noştri după caracterul şi judecata fiecăruia (elemente după care, îndeobşte, se cîntăresc faptele individuale), urmează că pricinile acţiunilor sînt două, caracterul şi judecata, şi că, la rîndul lor, acţiunile hotărăsc fericirea ori nefericirea oame­nilor. Imitaţia acţiunii este ceea ce constituie subiectul oricărei tragedii (cu alte cuvinte, îmbinarea faptelor ce o alcătuiesc); caracterul, ceea ce ne dă dreptul să spunem despre eroi că sînt aşa sau altminteri; judecata, ceea ce îngăduie vorbitorilor să dovedească ceva ori să enunţe vreo părere.
În chip necesar, fiece tragedie va avea dar şase părţi, ce slujesc să-i determine felul, şi acestea sînt: subiectul, caracterele, o limba, judecata, elementul spectaculos şi muzica. Două din ele sînt mijloace prin care se realizează imitaţia, unul e chipul cum aceasta are loc, trei sînt obiecte ale ei; afară de ele, altele nu mai sînt.”

Aristotel

Niciun comentariu: