„Pentru deschiderea aceasta către cultură a lui Eminescu dau mărturie 44 de manuscrise păstrate cu grija la Biblioteca Academiei Române. Cine le răsfoieşte cu pietate îşi dă seama de ce e îndreptăţit sentimentul că Eminescu este altceva. Dar ce este el ? Nu cumva, cunoscut pînă la capăt cu aceste 44 manuscrise, în „cutremurul nervilor săi" — cum definea el singur gîndirea —, sau în aproximativul cunoştinţelor sale, ca şi în mizeria vieţii — aşa cum se reflectă ea uneori în manuscrise —, nu cumva Eminescu devine o dezamăgire ?
Nu a fost aşa pentru nimeni, încă, dintre cei care l-au cercetat direct în manuscrise. A putut fi aşa doar pentru cei ce vedeau scoţîndu-se şi tipărindu-se din ele opere imperfecte. Dar ne-am bucura să apară, iîn faţa manuscriselor, un tînăr contestatar, care să aibă curajul de a spune : „în fond, Eminescu nu e decît atît". Ar fi bine să apară un tînăr care să-1 înfrunte poetic cu mai mult geniu decît Macedonski : unul care să-1 pună în cumpănă ca om de cultură, cu tot atâta cuprindere şi belşug de idei pe cât apar în manuscrisele lui. Atunci abia s-ar putea invoca din nou vorba lui N. Iorga, de astă dată la propriu, spunîndu-se : „Un nou Eminescu apăru".”
Constantin Noica
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu