Ce căldură în orașul hulit,
Câtă frumusețe revărsată pe străzi,
Câtă iubire așteaptă
La porțile cetății.
Cerul e o nesfârșită umbrelă
Pentru întrăgostiții tăcuți,
Vântul vine și pleacă,
Sorele răsare și se întoarce
În nesfârțite halate
De speranță.
Nu lua în seamă, Creola,
Pe cei care îți arată uscatele frunze,
Gropile zăpezilor căzute,
O singură privire
Purifică aerul,
Dovadă că inima ta m-a văzut
Și am tresărit a senin.
Fiică a cerului,
Fiică a câmpiei,
Fiică a pământului negru.
Ce mândri copii
Se nasc în bucuria ciobanului
Ce chiuie,
Cum se albesc toate relele
În vasul cu lapte.
Eu însumi
M-am căutat în ochii tăi
Și eram tânăr
Ca nechezatul zorilor.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu