Pagini

luni, 2 aprilie 2012

Dumitru Radu Popescu văzut de Marin Sorescu

„Vînătoarea regală” este o carte lu­minată din interior, ca lacurile din  basme care aveau stele în adânc. Un picaresc de coşmar constituie combustibilul şi substanţa ei, îi pune în mişcare roțile de bicicletă, de căruţă, de maşină şi de tanc, pe drumuri întortochiate ce duc de la sat la oraş, din timp de pace în vreme de război, din starea de veghe în vis. Întîmplările picareşti, sunt trase la butoiul fan­tasticului. Eroii umblă printre halucinaţii ca pe bulevard. Ei văd aievea morţi încolonaţi ieşind din cimitire cu luminările pe piept. Despre cutare se spune că are o dantură de aur şi alta de argint ; cutare joacă şah după o regulă nouă, unde fiecare piesă poate face orice mişcare po­sibilă. Unii îşi pierd memoria pe porţiuni de timp mai mari sau mai mici. Un du-te vino cu miliţieni, cu procurori, paznici sadici. Ca în­tr-un ospiciu se suspectează unii pe alţii, fac cu ochiul şi fiecare ţi-a arată pe celălalt drept nebun. În fond e o boală posibilă (acţiunea, acţiunile,  mai precis, se petrec la puţini ani după război) oamenii sînt la fel de sănătoşi şi la fel de bolnavi. Imaginile de coşmar cresc unele din altele, proliferează după legile coş­marului, normal — dar am mai văzut noi şi coşmare fleşcăite — aici e vorba de rupere cu dinţi de lup, neînduplecaţi, dintr-o realitate unde se tăvăleau toate posibilităţile binelui şi răului.”
Marin Sorescu

Niciun comentariu: