„Viaţa lui Eminescu, pe care profesorii trebuie s-o expună elevilor, este o excepţie pedagogică ; şi totuşi nici un elev, după cîte știm, n-a fost victima „dezordinii" eminesciene.
Pînă şi la nivelul său de nesupunere şi nevrednicie, un elev rău simte că la Eminescu era vorba de altceva. Dintr-un simplu vers ori o simplă relatare despre poet, elevul îşi dă seama că acesta nu era din familia alor săi ; ori simte despre sine că ar putea fi din familia spirituală a lui Eminescu doar dacă, renunţînd să înveţe şcolăreşte, s-ar deschide către cultură şi dacă, rătăcind, ar şti să ajungă la şaisprezece ani, ca tînărul acela, la Blaj, respectat pentru cunoştinţele sale de colegii cei noi, în ciuda faptului că rămînea corijent la greacă şi avea în urma sa repetențe şi rătăciri. Iar aşa cum un simplu elev presimte ce este Eminescu, cititorul îl înţelege şi el, fără să-1 cunoască aproape, sau înţelege să vadă, în tot ce cunoaşte din el, un rest, acel rest care poate purta multe nume, dar care, oricum i-am spune, reprezintă bunătatea, bogăţia şi binecuvîntarea a ceea ce se numeşte : cultura omului.”
CONSTANTIN NOICA
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu