Teorii fenomenologice. (Ceva ca sterpezitul dinților)

„Teoriile fenomenologice vizează, în general, să descrie şi să explice o familie de fenomene cunoscute. Unele se referă la fenomene fundamentale, influenţa, de exemplu, celelalte la fenomene mai puţin importante.1] Dar, oricare ar fi importanţa acestora, fiecare teorie răspunde la două întrebări: cum? Şi pentru ce? Făcând aceasta, toate ambiţionează să dezvăluie cauza unui anumit număr de efecte. Aşa cum este cazul cu teoria lui Sherif. Scopul ei este de a înţelege pentru ce indivizi autonomi, posedând fiecare propria sa judecată, converg către o judecată comună atunci când sunt în grup şi după aceea, se conformează grupului. Iată ipoteza fundamentală: majoritatea obiectelor sociale sunt ambigue, aceasta fiind trăsătura care le distinge de obiectele fizice. Nu avem criterii clare şi precise pentru a le judeca. Astfel, nu avem criterii pentru evaluarea adevărului sau a erorii în materie de opinii politice sau religioase, de valori şi norme culturale şi, în general, de simboluri.

---

[1] Moscovici, Serge, Psihologia socială sau Maşina de fabricat zei, traducere din limba franceză de Oana Popârda, Iaşi; Polirom, 1997, p. 23.