Mâna care topește

A crăpat pământul în glastră,

Verdele se îndrepta spre pal,

Corbii  începuseră

Bocetul morții,

Porțile cimitirelor nu se mai închideau.

Dar în loc de apocalipsă,

Ai apărut tu,

Cu mâinile întinse.

Nu erau amenințare,

Opreau prăbușirea,

Alungau fumul,

Ceața se retrăgea ca un câine fugărit,

Păsările își încetau zarva.

M-am aplecat să ating iarba:

Era roșie ca iubirea

(Mâinile tale trecuseră

Peste ea).

Când îmi fuge gândul spre văi,

Spre dealul urcat împreună

Pământul nu se mai clatină,

Soarele îmi este a doua mămucă.

Mâinile,

Ah, mâinile,

Acum sunt binecuvântarea luminii.

Semnalele mute

Cu mângâieri de mătasă.

Puful din pernă

Care aduce somnul.