Se luau după tine
Florile de cireș,
Vârful copacilor se înclina
Cu vechiul respect al sclavilor
Culți,
Ca preoții adevărați
Din adevăratele temple.
Nu se auzea
(Cum nu se aude niciodată)
Mersul glodului
În jurul luminii,
Doar bătăile inimii mele
Imitau sunetul
Locomotivelor accelerate.
Nu știu de era bine sau rău,
Pe vremea aceea habar nu aveam că se moare
(Era de parcă viața celor din romane
Îmi aparținea, dar nimic
Nu se întâmplă la final.
Voi lua într-o zi altă
O carte din raft,
De preferință Scriptura
Care nu se schimbă ca manualele
De la un an la altul).
Am întors capul,
Nu mai eram stăpân pe hățurile
Armăsarilor din mine
Și chiar atunci s-a petrecut minunea.
Te-ai oprit,
Iar ochii tăi mi-au șoptit:
Vino
Dacă nu ți-e frică
De eternitate.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu