Să mă nasc înapoi, în păduri sfîşiate,
cu picioare la legenda de cenuşă
în hăurile ochilor goi de statui
unde ziua n-are Acolo şi Acum ?
Într-una mă petrecură la rîu, ei —
floare cuvîntului suind nave umane
aştept dragostea ? Dar frunzele - porumbei jar
nu mă mai nasc îndărăt
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu