N-am să vă spun că ei sunt
(Au fost, dar din prezentul inimii mele
Nu vor ieși)
Talpa țării,
Fiindcă erau chiar țara,
Prin tălpi doar li se scursese
Transpirația.
Și puțin sânge
La vreme de răzbele
(Care erau dese și încleștările erau cu moartea,
Nu cu ecranele televizoarelor).
Când nu mai aveau sânge
Își lăsau inima acolo,
Sperând ca va trece vreun înger
Al adevăratului domn
Și va aprinde o lumânare
În cer.
Bunicul meu a murit mândru
Că avusese trese de sergent
Pe umeri.
Ele erau poleite cu aur, nu erau din pânză
Ca la soldați și caporali.
Și minunea la el era concretă:
De la sergent și până la Rege,
Numai aur vedeai pe umăr
(Așa se lăuda).
Acum,
Nemaifiind sergenți
Auriți cu iubire de neam,
Nu mai sunt nici regi,
Aurul miroase a balegă de vacă.
Îngerul Domnului
A trecut deasupra
Bunicului meu
Și l-a urcat pe un tron regesc.
Era tot din aur masiv
Și lumânarea o ținea
O sfântă fecioară.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu