El număra plopii,
Iar trecătorii îl credeau zăbăuc,
Deși vorbeau prin gura lui,
Și el le bandaja inimile.
Se bătea cu toți
Și când respira
Îi venea în ajutor
Ioan Gură de Aur,
Care-i alegea verbele.
Se lăsa iubit de femei
Cum se lasă iarba
Aplecată de vânt,
Doar stătea cu urechea
Lipită de sânul iubitei
Și auzea cum cântă Luna la pian.
Au vrut să-l ducă la rege
Și s-a răzgândit în ultima
Clipă, tocmai
Când să-și potrivească papionul.
I se așezase pe umăr
Pasărea măiastră și i-a soptit:
Majestate, nu poți face vizite regilor,
Ci doar invers se cade,
Împărat fiind Tu.
De atunci numără
Arborii de pe
Suprafața Pământului
În timp ce dimineața, la prânz și seara
Vin stelele să-i servească
O cafea amară.
Zeițele pășesc pe furiș
Și-i sărută degetele
Albastre
De cerneala din cer.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu